Codul bunelor maniere

Exista legi scrise, altele sunt nescrise, sunt scrise in fiinta noastra de divinitate, unele sunt sterse sau dispar din noi prin pervertirea la care suntem supusi zilnic de fel de fel atacuri, in special, Televizorul,  si chiar Internetul, sau mai ales Internetul.

NU mai putem sa ne intelegem deoarece nu ne mai respectam, nu ne respectam pentru ca nu mai avem TIMP sa ne cunoastem si sa ii cunoastem pe semenii nostrii, intotdeauna noi oamenii am reusit sa supravietuim numai in concordanta cu anumite valori, norme, reguli de BUN-SIMT, ele sunt de fapt legi ale NATURII.

Cred ca este momentul sa ne REVENIM la starea de NORMALITATE, traim vremuri mult prea ….

O solutie ar fi sa punem in practica zilnica

Codul Bunelor Maniere

 

333 – Obiectivele educatiei fizice

Acesta este postul cu numarul 333 si ceea ce imi propun acum este sa precizez obiectivele educatiei fizice si beneficiile sale:

  • Mentinerea unei stari optime de sanatate
  • Favorizarea proceselor de crestere si realizarea unei dezvoltari fizice armonioase
  • Dezvoltarea calitatilor motrice de baza si a celor specifice unor ramuri de sport
  • Formarea capacitatii de practicare sistematica a exercitiilor fizice
  • Formarea corecta a unui sistem bogat de deprinderi si priceperi motrice
  • Contributia la formarea unor calitati si trasaturi moral-volitive si intelectuale, a simtului estetic si responsabilitatii sociale
  • Refacerea fizica si psihica dupa diverse aplicatii.

Le multumesc prin acest post elevilor cantemiristi pentru primirea in randurile lor la Predeal, ii asigur ca m-am simtit foarte bine alaturi de ei.

Succes garantat!

 

Minunile din jurul nostru

Asteptam sa terminam facultatea, sa ne casatorim, sa avem un super salariu, sa ne luam cea mai mare si mai cool masina din parcare pentru a fi FERICITI, cata pierdere de vreme si de resurse, nu vedem ce e in SUFLETUL nostru si al altora, NU vedem cate minuni se intampla in jurul nostru, trecem nepasatori pe langa copacii care ne dau OXIGENUL de care avem atata nevoie, uitam sa zambim persoanelor pe care le  intalnim, sunt oameni minunati care creeaza, inventeaza pentru ca NOI sa ne bucuram de toate in aceasta viata, nici macar nu venim sa ne intalnim, sa participam, sa colaboram in proiectele care se nasc si izbandesc cu greu.

Sunt fericit pentru ca sunt sanatos, pentru ca merg, vad, aud, simt parfumul naturii, pentru am puterea sa imi vad elevii in fiecare zi, sunt fericit atunci cand primesc feed-back de la cei din jurul meu, stiu ca gresesc din cand in cand, iar ajutorul lor ma face din ce in ce mai valoros, sunt fericit ca pot sa iti scriu, tie, cititorul meu, sunt bucuros cand primesc vizita ta, sper ca pot macar sa iti fac o zi mai inspirata.

Sunt fericit ca mi-am revazut un prieten dupa doi an de absenta.

Succes Dan!

O zi splendida!

 

Profesorii invata de la elevi?

Un profesor fascinant isi deschise propriul suflet pentru a lumina mintilor invataceilor sai, acest lucru nu se intampla doar intr-un sens, ci in ambele, copiii isi dezvaluie identitatea sau se deschid in fata sufletelor curate, profesorii au multe de invatat din inocenta, sinceritatea si curajul celor mici (de fapt, voi sunteti MARI).

Generozitatea, respectul, sinceritatea unui profesor primeaza in fata stiintei, programei stufoase, planurilor de tot felul, si ele isi au rolul lor, pentru sufletele copiilor nostrii, unii intelegem, altii nu, ca EI sunt viitorul, nu ne putem opune FORTEI lor de a REUSI, chiar daca sunteti BLOCATI cumva de cineva, de ceva din acest SISTEM, aveti va rog incredere in forta voastra incomensurabila de a SCHIMBA lumea pe care o meritati.

Copiii ne invata mai multe despre VIATA, mai mult decat ii putem noi invata pe ei, ei sunt mult mai receptivi fata de schimbarile pe care le traversam in fiecare clipa a vietii noastre.

Dragii mei, nu uitati, fiecare efort pe care il faceti astazi va va usura cu mult efortul din vremurile ce vor sosi, va aparea si ziua in care veti dobandi rasplata pentru sacrificiul platit in trecut.

Succes garantat!

 

PROGRAM NATIONAL DE EDUCATIE CU SUBVENTIONARE PENTRU ELEVI si PROFESORI

IT Learning sustine implementarea in scoli si licee a Programului educational „Academia nationala de cursuri interactive Microsoft Office” prin sponsorizarea aproape integrala a subscrierii pentru elevi (97% din valoarea subscrierii pe 2 ani pe portalul nostru http://www.office-learning.ro , la intreg pachetul de aplicatii Microsoft Office 2007).

FACILITATI PENTRU SUBSCRIPTIA ELEVILOR:

TERMENII SI CONDITIILE inscrierii in program cu obtinerea subventiei de 97%: licentierea a minim 20 de computere din scoala dvs., pentru acces timp de 2 ani la intreg pachetul de instruire pentru Microsoft Office 2007 (Word, Excel – 2 nivele, Powerpoint, Outlook), institutia dvs. sustinand doar costurile (modice) de activare si gestionare a conturilor, mentenanta si update la noile versiuni Microsoft Office aparute in perioada de subscriere, in valoare de 130 RON / licenta pentru fiecare computer (unde pot invata oricati elevi in serii diferite, timp de 2 ani), pentru toate cele 5 cursuri din pachet. (insemnand aprox.:12 RON / elev / pachetul format din cele 250 de laboratoare in format e-learning interactiv, pentru un numar mediu de 10 elevi, in serii diferite, adica o subventionare de cca. 97%).

Pasii pentru intrarea in program a elevilor:

1. Descarcati documentul http://www.itlearning.ro/cerere_academic.doc

2. Trimiteti documentul completat/semnat si stampilat (scanat) la adresa office@itlearning.ro. Ne vom ocupa noi de toata partea formala: transmiterea documentelor in original, crearea si activarea conturilor, etc

FACILITATI PENTRU SUBSCRIPTIA PROFESORILOR:

Avand in vedere experienta noastra cu unii dintre profesorii care au subscris deja, sugeram tuturor profesorilor, cu permisiunea dansilor, plata subscriptiei utilizand suma de 130 RON primita de la Ministerul Educatiei pentru achizitionarea de materiale necesare desfasurarii activitatii profesionale (vom emite factura corespunzator).

Pasii pentru intrarea in program a profesorilor:

1. Descarcati documentul http://www.itlearning.ro/cerere_academic_profesori.doc

2. Trimiteti documentul completat/semnat si stampilat (scanat) la adresa office@itlearning.ro. Ne vom ocupa noi de toata partea formala: transmiterea documentelor in original, crearea si activarea conturilor, etc

SUBSCRIPTIA DEMONSTRATIVA:

Pentru a va demonstra eficienta acestui  inedit si modern mod de invatare, video- tutorialul interactiv (in limba romana) în format e-learning, va invitam sa testati „pe viu” oricare din tutorialele disponibile pe portalul nostru de e-learning. Timp de o saptamana orice profesor poate testa un curs (la alegere), astfel:
Pasii pentru testarea gratuita:

1. Descarcati documentul http://www.itlearning.ro/cerere_academic_demo.doc

2. Trimiteti documentul completat/semnat si stampilat (scanat) la adresa office@itlearning.ro. Accesul pe site se va face in urma unei scurte analize a cererii dvs., in maxim 48 de ore

Pentru a raspunde intrebarilor profesorilor (si chiar ale elevilor), vom lansa un forum dedicat exclusiv mediului educational gazduit de portalurile noastre, http://www.officespecialist.ro si http://www.drexcel.ro.

 

Pozitionare

Am auzit cu totii de acest lucru, exista chiar si carti de marketing care dezbat acest subiect, pot sa va spun ce am observat astazi la supermarket-uri, o marca de tigari, era asezata in dreptul casei de marcat la nivelul ochilor, daca intorceai capul fie in stanga, fie in dreapta te izbea acea marca de lux in domeniul tigarilor, iar cea de-a doua obervatie, niste multivitamine asezate cu mult deasupra nivelului ochilor, cu un pret neobisnuit de scazut, asta m-a pus pe ganduri, nu creadeam ca as putea gasi niste vitamine nebranduite in supermgazine.

Succes!