Scoala de vara Ideas & Projects Workshop – Targu Mures, 1-15 august 2014

Echipa IP Workshop vă invită să participați la cea de-a VIII-a ediție a Școlii de vară Ideas & Projects Workshop.

Cine suntem noi?

IP Workshop este o echipă formată din tineri entuziaști cu dorința de a face ceva mai mult decât se face la școală și de a da ocazia și altor elevi și studenți de a învăța mai mult. Astfel, în 2014, am ajuns la cea de-a VIII-a ediție a Școlii de vară, care va avea loc la Universitatea “Petru Maior” din Tîrgu Mureș în perioada 1-15 august.
Având mai multe ediții ale școlii de vară în spate am acumulat suficientă experiență astfel încât în 2013 să reușim să stârnim interesul a peste 120 de participanți din toată țara. În 2014 așteptăm să cel puțin la fel de multe persoane interesate să își petreaca o parte din vacanța de vară cu noi.

Structura școlii de vară

Având în vedere că școala de vară se întinde pe o perioada de 14 zile, în 8 dintre ele se vor preda cursuri(2 ore dimineața și 2 după-amiază), 2 zile vor fi libere, în care participanții se pot plimba sau își pot pregăti proiectele finale, în 2 zile se vor desfășura excursii, iar ultima zi este destinată prezentării proiectelor.

Cursuri propuse

Cursurile pe care propunem în acest an cuprind domenii variate din domeniul IT-ului. Acestea includ cursuri de electronică precum Internet of Things, care este un subiect foarte mult discutat în ultima perioadă, Junior Programming, care este un curs de electronica destinat elevilor până în clasa a X-a fără cunoștințe de programare și Sisteme FPGA. Fiind o școală de vară bazată pe IT, evident că nu lipsesc lecțiile de programare. În această ediție sunt predate cursuri de Programare iOS și Android, pentru stundenții care au cunoștințe solide de programare, dar șiProgramare Web, pentru cei care nu au astfel de cunoștințe. Pentru participanții cu spirit artistic există cursurile de Graphic Design și Film și Grafică 3D, iar pentru cei mai pragmatic există cursul de Economie pe înțelesul tuturor.

Detalii despre eveniment găsiți la http://tirgumures.ipworkshop.ro/ sau pe pagina noastră de facebook https://www.facebook.com/ipworkshop.

Rezultatele obținute în urma ediției din 2013

Anul trecut cursurile organizate de noi au fost:

Curs Profesor

“Android pentru începători” ing. Daiana Teona NEGULICI

“Introducere în Android” Diana POPESCU

Alexandra BĂRBĂTEI

Iulia PARAICU

“Programare Android” Ştefan ALEXANDRU

“Web şi HTML5” Gabriel IVĂNICĂ

“Electronică si Robotică” Paul SUCALA

“Dispozitive Integrate” dr. ing. Alexandru RADOVICI

“Photoshop” Adela ISTRATE

În 2013 numărul de participanti aproape că s-a dublat, ajungând la 125. În ciuda faptului că se spune că domeniul IT şi cel tehnic este dominat de băieţi, noi am demonstrat că şi fetele sunt interesate şi se descurcă la fel de bine ca şi aceştia. Alături de noi, la Tîrgu Mureş au fost 52 de fete şi 73 de băieţi.

Datoriţă faptului că noi ne-am dorit să oferim oricui îşi doreşte şansa să învete, la Şcoala de vară IP Workshop au participat deopotrivă 38 de elevi, 79 de studenţi şi 8 profesori. Dintre aceştia 35 au fost minori şi 90 au fost majori.

Participanţii noştri au venit din 39 de oraşe şi 30 de instituţii de învăţământ (gimnazii, licee şi universităţi).

Şcoala de vară s-a încheiat cu prezentarea a 73 de lucrări, aparţinând tuturor celor 7 cursuri. Mai jos aveţi o listă cu toate lucrările prezentate şi numele celor care le-au realizat. În unele situaţii au colaborat participanţi de la 2 sau chiar 3 cursuri diferite pentru a realiza un singur proiect. Participanţii înscrişi la cursul de Photoshop au colaborat cu majoritatea celor înscrişi la cursurile de Android, unii dintre ei fiind implicaţi în mai multe proiecte, nu doar unul.

Multumim și abia așteptăm să ne întâlnim la Tîrgu Mureș pentru 2 săptămâni de neuitat.

Echipa IP Workshop


Alexandru RADOVICI
Universitatea “Politehnica” din Bucuresti

e-mail: alex@ipworkshop.ro
telefon: 0742061223
www.ipworkshop.ro

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.