Povestea marelui turn

Daca societatea ar plasa educati In centrul atentiei, inchisorile ar deveni muzee, politistii ar deveni poeti, iar psihiatri ar deveni muzicieni…
Care sunt specialistii cei mai importanti ai societatii?

Pentru a finaliza aceasta carte, voi relata o poveste care pune in evidenta directia periculoasa catre care se indreapta societatea, criza educatiei si importanta parintilor si profesorilor, in calitate de constructori ai unei lumi mai bune. Am povestit aceasta poveste in multe conferinte, inclusiv in congrese internationale. Multi educatori sunt atat de sensibilizati, incat plang.
Intr-o vreme nu prea indepartata de a noastra, omenirea a devenit atat de haotica, incat oamenii au facut un mare concurs. Voiau sa stie care era profesia cea mai importanta a societatii. Pe un stadion enorm, organizatorii evenimentului au construit un turn inalt, cu trepte de aur incrustate cu pietre pretioase. Turnul era superb. Au chemat presa mondiala, televiziunea, ziarele, revistele si radiourile, pentru a relata evenimentul.
Lumea sta cu ochii atintiti asupra evenimentului. Pe stadion, oameni din toate clasele sociale se inghesuiau sa vada de aproape disputa.
Regulile erau urmatoarele: fiecare profesie era reprezentata de un orator ilustru. Oratorul trebuia sa urce repede pe o treapta a turnului si sa tina un discurs elocvent si convingator asupra motivelor pentru care profesia sa era cea mai importanta din societatea moderna. Oratorul trebuia sa ramana in turn, pana la sfarsitul concursului. Jurizarea era mondiala, prin internet.
Natiuni si firme mari patronau concursul. Categoria invingatoare urma sa primeasca prestigiu social, o mare suma de bani si indemnizatii de la guvern. Odata stabilite regulile, a inceput concursul. Moderatorul concursului a strigat: „Incepeti!”
Stiti cine a urcat mai intai in turn? Educatorii? Nu! Reprezentantul clasei mele, a psihiatrilor.
El s-a urcat in turn si a proclamat cu toata forta plamanilor sai: „Societatile moderne vor deveni o fabrica de stres. Depresia si anxietatea sunt bolile secolului. Oamenii au pierdut bucuria existentei. Multi renunta sa mai traiasca. Industria antidepresivelor si a tranchilizantelor a devenit cea mai importanta din lume.” Apoi oratorul a facut o pauza. Publicul, stupefiat, asculta cu atentie argumentele sale uluitoare.
Reprezentantul psihiatrilor a incheiat: „Normal este sa ai probleme. Sa fii sanatos este ceva anormal. Ce ar fi omenirea fara psihiatri? Un azil de fiinte umane, cu o viata lipsita de calitati! Pentru ca traim intr-o societate bolnava, declar ca, impreuna cu psihologii, suntem specialistii cei mai importanti ai societatii!”
Pe stadion s-a instaurat tacerea. Multi dintre cei din asistenta se privira pe ei insisi si-si dadura seama ca nu erau veseli, erau „stresati”, dormeau prost, se trezeau obositi, aveau o minte agitata, dureri de cap. Mii de spectatori ramasera fara glas. Psihiatrii pareau imbatabili.
In continuare, moderatorul striga: „Urmatorul!” Stiti cine a urcat dupa aceea? Profesorii? Nu! Reprezentantul magistratilor – al judecatorilor.
El a urcat pe o treapta mai inalta si, cu un gest indraznet, a rostit vorbe care i-au cutremurat pe auditori:
„Ati vazut statisticele legate de violenta! Nu inceteaza sa creasca. Rapirile, atacurile si violenta in trafic umplu paginile ziarelor. Agresivitatea in scoli, maltratarile la adresa copiilor, discriminarea rasiala si sociala fac parte din viata de zi cu zi. Oamenii isi iubesc drepturile si-si dispretuiesc indatoririle.”
Auditorii clatinara capul, fiind de acord cu argumentele. Apoi, reprezentantul magistratilor urma intr-un mod mai dur: „Traficul de droguri pune in miscare la fel de multi bani ca si petrolul. Nu avem cum sa distrugem crima organizata. Daca vreti siguranta, inchideti-va in casele voastre, caci libertatea apartine criminalilor. Fara judecatori si procurori, societatea se cangreneaza. De aceea, declar ca, sprijiniti de procurori si de aparatul politienesc, reprezentam clasa cea mai importanta a societatii.”
Toti au inghitit in sec, auzind aceste cuvinte. Ele tulburau auditorii si ardeau sufletul. Dar pareau incontestabile. Alt moment de tacere, acum si mai prelungit. in continuare, moderatorul, deja acoperit de o transpiratie rece, spuse: „Urmatorul!”
Un alt reprezentat, mai indraznet a urcat pe o treapta mai inalta a turnului. Stiti cine a fost de data aceasta? Educatorii? Nu!
A fost reprezentantul fortelor armate. El si-a inceput discursul cu o voce vibranta si fara ezitare: „Oamenii dispretuiesc valoarea vietii. Se ucid intre ei pentru te miri ce.
Terorismul elimina mii de oameni. Razboiul comercial ucide milioane de oameni prin infometare. Specia umana s-a faramitat. Natiunile se respecta doar pentru economiile si armele pe care le detin.
Cine doreste pacea, trebuie sa se pregateasca de razboi. Puterea economica si militara – si nu dialogul – sunt factorii de echilibru, intr-o lume alienata.”
Vorbele sale i-au socat pe auditori, dar nu puteau fi puse la indoiala. Apoi, el a incheiat: „Fara fortele armate, n-ar exista siguranta. Somnul ar fi un cosmar. De aceea, fie acceptati, fie nu, declar ca oamenii fortelor armate sunt nu numai categoria profesionala cea mai importanta, dar si cea mai puternica.” Sufletele auditorilor au inghetat. Toti au ramas stupefiati.
Argumentele celor trei oratori erau extrem de puternice. Societatea se transformase intr-un haos. Oamenii din toata lumea erau perplecsi si nu stiau ce atitudine sa ia: daca sa aclame un orator, sau sa planga din cauza crizei in care se afla specia umana, care nu si-a onorat capacitatea de a gandi. Nimeni n-a mai indraznit sa urce in turn. Cu cine vor vota?
Cand toti credeau ca disputa se incheiase, se auzi o discutie la baza turnului. Despre cine era vorba? De data aceasta erau profesorii. Era un grup de invatatori, de profesori din invatamantul gimnazial, liceal si universitar.
Stateau sprijiniti de turn si dialogau cu un grup de parinti. Nimeni nu stia ce faceau. Camerele de televiziune s-au fixat pe ei si au proiectat imaginea lor pe un ecran mare. Moderatorul striga ca unul dintre ei sa urce pe turn. Ei refuzara.
Moderatorul ii provoca: „Totdeauna exista lasi intr-o disputa.” Pe stadion s-au auzit rasete. Au facut glume pe seama profesorilor si parintilor.
Pe cand toti gandeau ca erau slabi, profesorii, stimulati de parinti, au inceput sa dezbata ideile prezentate, ramanand in acelasi loc. Toti isi faceau simtita prezenta.
Unul dintre profesori, privind in sus, ii spuse reprezentantului psihiatrilor: „Noi nu vrem sa fim mai importanti decat dumneavoastra. Vrem doar sa avem conditii ca sa educam emotia elevilor nostri, sa formam tineri liberi si fericiti, pentru ca ei sa nu se imbolnaveasca si sa trebuiasca sa fie tratati de dumneavoastra.”
Reprezentantul psihiatrilor primi, astfel, o lovitura. Apoi, un alt profesor, care se afla in partea dreapta a turnului, privi spre reprezentantul magistratilor si-i spuse: „Niciodata n-am avut pretentia de a fi mai importanti decat judecatorii. Dorim doar sa avem conditii pentru a cultiva inteligenta tinerilor nostri, facandu-i sa iubeasca arta de a gandi si sa invete importanta drepturilor si indatoririlor omului. in felul acesta, speram ca niciodata nu se vor aseza pe banca acuzatilor.” Reprezentantul magistratilor tremura in turn.
O profesoara din partea stanga a turnului, aparent timida, il privi pe reprezentantul fortelor armate si vorbi intr-o maniera poetica: „Profesorii din toata lumea nu au dorit niciodata sa fie mai puternici si nici mai importanti decat membrii fortelor armate. Dorim doar sa fim importanti in inima copiilor nostri.
Dorinta noastra este sa-i facem sa inteleaga ca fiecare fiinta umana nu este doar un numar din multime, ci o fiinta de neinlocuit, un actor unic in teatrul existentei.”
Profesoara a facut o pauza si a completat: „in felul acesta, ei se vor indragosti de viata si, cand vor detine controlul in societate, nu vor face niciodata razboaie – fie razboaie fizice, care produc varsare de sange, fie comerciale, care ii lipsesc de paine pe multi oameni. Noi consideram ca, pentru a-si rezolva conflictele, cei slabi folosesc forta, insa cei puternici folosesc dialogul.
De asemenea, consideram ca viata este capodopera lui Dumnezeu – un spectacol ce nu trebuie intrerupt niciodata de violenta umana.”
Parintii jubilara de bucurie, la auzul acestor cuvinte. Reprezentantul sistemului juridic aproape cazu din turn.
Nu se auzea nici o soapta in randurile asistentei. Lumea ramase perplexa. Oamenii nu-si imaginau ca simplii profesori, care traiau in mica lume a salilor de clasa, erau atat de intelepti. Discursul profesorilor ii clatina pe liderii evenimentului.
Vazand ca succesul disputei era amenintat, moderatorul spuse cu aroganta: „Visatori! Dumneavoastra traiti in afara realitatii!” Un profesor mai indraznet striga plin de sensibilitate: „Daca incetam sa visam, murim!”
Simtindu-se atins, organizatorul evenimentului lua microfonul si merse mai departe, in intentia sa de a-i rani pe profesori: „Cui ii pasa de profesori, in zilele noastre?
Comparati-va cu celelalte profesii. Dumneavoastra nu luati parte la reuniunile politice mai importante. Presa rareori publica stiri despre profesori. Societatii putin ii pasa de scoala. Uitati-va la salariul pe care-l primiti la sfarsitul lunii!” O profesoara il privi si-i spuse cu siguranta: „Noi nu muncim doar pentru salariu, ci pentru dragostea copiilor vostri si a tuturor tinerilor din lume.”
infuriat, cel care conducea evenimentul striga: „Profesia dumneavoastra va fi desfiintata, in societatile moderne. Va inlocuiesc calculatoarele! Nu sunteti demni sa va aflati in aceasta disputa!”
Asistenta, manipulata, trecu de partea cealalta. Cu totii i-au condamnat pe profesori. Au ridicat in slavi educatia virtuala. Au strigat in cor: „Calculatoare! Calculatoarei Gata cu profesorii!” Stadionul intra in delir, repetand aceste cuvinte. Profesorii nu fusesera niciodata atat de umiliti. Loviti de ce auzeau, au hotarat sa abandoneze turnul. Stiti ce s-a intamplat?
Turnul s-a prabusit. Nimeni nu-si inchipuia, dar profesorii si parintii erau cei care sustineau turnul. Scena a fost socanta. Oratorii au fost spitalizati. Profesorii au luat atunci alta atitudine inimaginabila: au abandonat, pentru prima oara, salile de clasa.
Conducerea sistemului de invatamant a incercat sa-i inlocuiasca cu calculatoare, dand cate un calculator fiecarui elev. Au folosit cele mai bune tehnici multimedia. Stiti ce s-a intamplat?
Societatea s-a prabusit. Nedreptatile si suferinta sufleteasca au sporit si mai mult. Durerea si lacrimile s-au intensificat. inchisoarea depresiei, a fricii si a anxietatii a atins mare parte din populatie. Violenta si crimele s-au inmultit. Convietuirea umana – care si asa era dificila – a devenit de nesuportat. Specia umana gemu de durere. Exista riscul de a nu supravietui.
inspaimantati, toti au inteles ca nici un calculator nu reusea sa predea intelepciunea, solidaritatea si dragostea de viata. Publicul nu se gandise niciodata ca profesorii stateau la temelia profesiilor si a tot ce este mai lucid si mai inteligent in noi. Au descoperit ca putina lumina care intra in societate venea din inima profesorilor si a parintilor care-si educau copiii, depasind multe greutati.
Toti au inteles ca societatea traia o noapte lunga si tulbure. Stiinta, politica si banii nu reuseau s-o depaseasca. Si-au dat seama ca speranta unui rasarit frumos sta pe umerii fiecarui tata, a fiecarei mame si a fiecarui profesor, si nu pe umerii psihiatrilor, judecatorilor, militarilor, presei…
Nu conteaza daca parintii locuiesc intr-un palat, sau intr-o zona saraca si daca profesorii predau intr-o scoala somptuoasa sau mizera – ei sunt speranta lumii.
Fata de aceasta situatie, politicienii, reprezentantii celorlalte categorii profesionale si patronii au facut o sedinta cu profesorii din fiecare oras, al fiecarei natiuni. Au recunoscut ca infaptuisera o crima impotriva educatiei. Au cerut scuze si i-au rugat sa nu le abandoneze copiii.
Apoi, au facut o promisiune importanta. Au afirmat ca jumatate din bugetul pe care-l cheltuiau cu armele, cu aparatul politienesc si cu industria tranchilizantelor si a antidepresivelor va fi investit in educatie. Au promis sa reabiliteze demnitatea profesorilor si sa ofere conditii ca fiecare copil de pe Terra sa fie hranit cu alimente pentru a sustine corpul si cu cunoastere pentru suflet. Nici unul nu avea sa mai ramana fara carte.
Profesorii au plans. Au ramas miscati de o asemenea promisiune. De secole asteptau ca societatea sa se trezeasca si sa vada drama educatiei.
Din nefericire, societatea s-a trezit abia cand mizeria sociala a atins nivele insuportabile. Dar, cum intotdeauna au lucrat ca eroi anonimi si intotdeauna au iubit fiecare copil, fiecare adolescent si fiecare tanar, profesorii au hotarat sa se intoarca in sala de clasa si sa-l invete pe fiecare elev sa navigheze in apele emotiei.
Pentru prima oara, societatea a pus educatia in centrul atentiei. Lumina a inceput sa straluceasca, dupa o furtuna indelungata …
Dupa zece ani, au aparut rezultatele si, douazeci de ani dupa aceea, toti au ramas cu gura cascata.
Tinerii nu mai renuntau la viata. Nu mai existau sinucideri. Folosirea drogurilor a disparut. Aproape nu se auzea vorbind de tulburari psihice si de violenta. Iar discriminarea? Ce mai era si asta? Nimeni nu-si mai amintea de asa ceva. Albii ii imbratisau cu afectiune pe negri. Copiii evrei dormeau in casele copiilor palestinieni. Teama s-a dizolvat, terorismul a disparut, iubirea a triumfat.
inchisorile au devenit muzee. Politistii au devenit poeti. Cabinetele de psihiatrie s-au golit. Psihiatrii au devenit scriitori. Judecatorii au devenit muzicieni.
Procurii au devenit filozofi. Iar generalii? Au descoperit parfumul florilor, au invatat sa-si murdareasca mainile in gradini, ca sa le cultive.
Si ce era cu ziarele si televiziunile din lume? Ce stiri publicau, ce vindeau? Au incetat sa vanda necazuri si lacrimi umane. Vindeau vise, anuntau speranta …
Oare cand va deveni realitate aceasta poveste? Daca toti am visa acest vis, intr-o zi el va inceta sa mai fie doar un vis.
Editura si autorul permit folosirea textului „Marele Turn” pentru realizarea de piese de teatru in scoli, cu scopul de a-i omagia pe parinti si pe dascali, cu conditia sa se mentioneze sursa.

Autor: Augusto Curry, Parinti straluciti, profesori fascinati.

Editura: For You 2005

P.S. La multi ani tuturor profesorilor!