De la Nistru pân’ la Tissa
Tot Românul plânsu-mi-s’a,
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Si strainul te tot paste
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos pe vale
Si-au facut dusmanii cale,
Din Satmar pân’ în Sacele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român saracul!
Îndarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamna,
Nici îi este toamna, toamna,
Nici e vara vara lui,
Si-i strain în tara lui.
De la Turnu ‘n Dorohoi
Curg dusmanii în puhoi
Si s’aseaza pe la noi;
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate;
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Îsi desbraca tara sinul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca –
Sarac în tara saraca!
Cine-au îndragit strainii,
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Si neamul nemernicia!
Stefane Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Archimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
În seama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ‘ntreaga, noaptea ‘ntreaga,
Doar s’a ‘ndura Dumnezeu,
Ca sa ‘ti mântui neamul tau!
Tu te ‘nalta din mormânt,
Sa te aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s’aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori,
Îti vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara –
Îndragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!
Din pacate ziua lui Eminescu din acest an este umbrita de starea din tara, mare dreptate avea „poetul nepereche”.