La sfârșitul anului trecut am participat cu sufletul deschis la un concert al sopranei Irina Baianț și a invitaților săi.
Pe la orele trecute de 7 seara traficul din zona Sălii Palatului s-a îngreunat semnificativ, oamenii veneau în număr mare la concert, de fapt sala a fost plină ochi, era ca într-o zi de vară când toate muștele se adunau în jurul luminii unui bec stingher, așa zumzăiau oamenii.
Luminile s-au stins, corul a sosit în scenă, orchestra și-a făcut ultimele acorduri, Irina a apărut, iar muzica ei a preluat atenția publicului, ne-a învăluit cu armonioasele triluri ale unei soprane de talie internațională, a topit sloiurile de gheață din sufletele triste, ne-a înviat .
Emoția artistei s-a sublimat în gânduri de lumină către întrega sală, dinamica și decența personală ne-a înălțat spiritul, Fantoma de la Opera a electrizat sala, jocul și senzualitatea feminină ne-a reamintit de rostul vieții. Aprecierea artistei pentru echipă, public ne-a dat speranța că suntem pe calea reușitei, că ne putem uni în cuget și simțiri pentru un viitor demn. A fost mai multă muzică și mai puțină vorbă, a fost o celebrare a muzicii.
Am închis ochii și parcă ne-am simțit teleportați în timp și spațiu la Scala din Milano sau pe Covent Garden ori la Opera din Sydney, căci muzica e imperială, atemporală, nelimitată, iar spiritul uman astfel se înalță.
Mergeți spre lumină, iar sufletul vă va mulțumi.
Nu voi posta vreo poză sau un clip, mergeți și trăiți momentul muzicii, spiritului, emoției.